te incearca o adiere ciudata de parca s-ar apropia vara. dar deja e toamna. picura. picura in camera ce nu va mai fi a ta. de ce se ataseaza oamenii de lucruri fara simtire? uitam sa fim alaturi de cei din jurul nostru, in schimb ne tremura sufletul in momentul in kre vine vremea sa ne despartim de lucrurile alaturi de care am crescut. intr-un fel, cred k asta e modul nostru de a le multumi pt faptul k ne-au fost alaturi negresit, indiferent k ne-am trezit cu zambetul pe buze sau cu lacrima la coltul ochiului. ursuletzul primit de craciun, acum 10 ani, pe care inca il mai strangi in brate noaptea, veioza cu piciorul rupt, fotografia cu mama ta, posterul cu atb de pe usa, cartile prafuite, patul ce da semne de oboseala si draperia de culoarea piersicii...si zambesti. pentru ca fiecare obiect ce-l privesti te mangaie cu povestea lui. mai bine zis, povestea voastra. mai precis, povestea ta, ce se oglindeste in imaginea lor...
trenul a plecat din gara. iti aduci aminte ca ai plecat si tu o data cu el si totusi te simti inca acasa. oamenii pe care ii vei fi intalnit dupa ce vei fi ajuns, iti par aceeasi. metroul e rapid, practic si comod la inceput. apoi parca simti ca te sufoci. fetzele oamenilor ce pareau a fi aceeasi s-au zbarcit. incepi sa simti k te impresoara grijile si graba si bolile lor. ai ajuns la suprafatza si tragi adanc aer in piept si pentru prima data realizezi cu toata fiinta ta...nu te mai aflii in brasov.
